Sâmbătă, 2 aprilie 2022, ora 19:00, Daniel Jinga, directorul Operei Naționale București, își spune povestea în fața lui Adrian Artene. Gusturile muzicale, experiențele de pe scenă alături de reprezentanții genurilor pop și rock, susține el, aveau să-i aducă și neplăceri. A fost „contestat” din cauza alegerilor pe care le-a făcut în trecut, atunci când a acceptat funcția pe care o reprezintă în prezent.
Adrian Artene, directorul editorial al trustului de presă “Gândul Media Network”, revine cu un nou format de podcast, săptămânal, un proiect care, cu siguranță, va intra în sufletul “consumatorilor” online. După maestrul Tudor Gheorghe, seria invitaților de marcă a podcastului “Altceva cu Adrian Artene” continuă cu Daniel Jinga, directorul Operei Naționale București!
Daniel Jinga este Maestru de Cor și Director Artistic al Operei Naţionale Bucureşti, Dirijor Principal al Filarmonicii Muntenia din Târgoviște și al Orchestrei Metropolitane București, dirijor fondator al Corului de Cameră „Accoustic”. Însă vasta experiență în zona artei, cu diversele colaborări pe care le-a avut, nu l-a ferit de mustrările celor din breaslă, mai ales când a acceptat acestă funcție.
„Canalul meu de YouTube cuprinde toate genurile de muzică. Și o să râdem puțin, și o să spun că în momentul în care am primit această funcție am fost imediat atacat.
Și cea mai mare vulnerabilitate a mea era că am dirijat concerte de pop și rock simfonic. Am cântat cu Smiley!
Li s-a părut un sacrilegiu, iar eu eram, deja, un incult, un… nu puteam să am aspirații înalte”, a dezvăluit Daniel Jinga.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.